Huawei dezvăluie când se lansează EMUI 10 pe modelul P20 Pro în Europa

Lansat în urmă cu aproape 2 ani, flagship-ul Huawei P20 Pro se apropie de finalul perioadei de suport software. Totuşi, Huawei a demonstrat în ultima perioadă că nu abandonează foarte repede dispozitivele sale mai vechi şi se pare că modelul de top din 2018 va primi actualizare la EMUI 10 cu Android 10 în versiune finală foarte curând în anumite regiuni. Astfel, telefonul va fi la zi cu actualizările, primind toate funcţiile noi şi optimizările software pe care le au şi dispozitivele mai noi precum P30 Pro sau Mate 30 Pro.

Contul de Twitter Huawei India a anunţat că perioada de testare beta a software-ului EMUI 10, bazat pe Android 10, pentru Huawei P20 Pro s-a încheiat şi că în curând va fi lansată varianta finală pentru acest model. Compania are de pus la punct ultimele detalii pentru lansarea oficială, lansarea fiind promisă pentru mijlocul lunii ianuarie. Această dată de lansare este însă valabilă doar pentru India, întrucât versiunile din alte ţări necesită puţin mai multă finisare la anumite capitole.

De altfel, lansarea pentru Europa a fost deja confirmată de Huawei pe contul de Twitter „Huawei Mobile DE” din Germania. Compania a anunţat pe această cale că update-ul pentru Huawei P20 Pro este programat pentru luna martie în Europa şi a explicat încă odată modul în care actualizările OTA au loc. Conform Huawei, lansarea unei noi versiuni software poate dura până la patru săptămâni din momentul lansării, întrucât update-urile ajung la clienţi treptat, nu la toţi simultan.

Motivul pentru care majoritatea companiilor preferă să ofere actualizările pe parcursul mai multor săptămâni este asigurarea unei experienţe de descărcare şi instalare cât mai bună pentru toată lumea. Astfel, serverele nu se aglomerează, iar toţi clienţii pot descărca rapid pachetele de update. Având în vedere că alte dispozitive din trecut care au primit update-ul au trebuit să descarce chiar şi 4 GB pentru trecerea la EMUI 10 şi Android 10, este de înţeles de ce Huawei ar prefera să nu se grăbească cu prea multe download-uri simultane.

Cel mai probabil însă, EMUI 10 va fi ultimul update important pentru Huawei P20 Pro. În luna aprilie, telefonul „împlineşte” 2 ani de la lansare. Huawei va continua probabil să ofere actualizări de securitate pentru acest model până în aprilie 2021, însă frecvenţa lansărilor ar putea trece de la una lunară la una trimestrială.

Citeşte şi: Huawei adaugă şapte noi telefoane pe lista celor care primesc update la EMUI 10 cu Android 10

Citeşte şi: Huawei anunţă că 10 milioane de smartphone-uri rulează deja EMUI 10 cu Android 10

 




Sursa articolului
© 2018 easy-system.ro . All Rights Reserved.

Caută