Husa de protecţie oficială pentru iPhone 11, prevăzută cu acumulator auxiliar, face obiectul unui program de înlocuire voluntară

Atunci când funcţionează, accesoriul compatibil cu seriile iPhone 11, iPhone 11 Pro şi iPhone 11 Pro Max promite creşterea cu până la 50% a autonomiei obţinută cu fiecare încărcare a telefonului.

Având un design foarte asemănător cu soluţia anterioară pusă la dispoziţie de Apple pentru suplimentarea autonomiei la telefoanele iPhone XS, noul accesoriu are un ascunde acumulatorul într-o protuberanţă destul de voluminoasă lăsată pe spatele telefonului. La interior, telefonul mobil este protejat folosind căptuşeală din microfibră menită să absoarbă şocul eventualelor lovituri, prevenind totodată zgârierea finisajelor delicate ale carcasei. La exterior, un strat din silicon aderent oferă rezistenţă bună la uzură şi un aspect plăcut.

Garantat de Apple pentru compatibilitate deplină cu produsele iPhone, accesoriul cu preţ destul de piperat pare că a sărit câteva etape în procesul de testare şi validare a designului final, sau poate că partenerul Apple responsabil cu fabricarea acestuia nu şi-a făcut treaba corespunzător. Cert este că o proporţie semnificativă dintre accesoriile Smart Battery Case fabricate pentru seriile iPhone XS, iPhone XS Max şi iPhone XR au probleme de funcţionare, manifestate prin lipsa încărcării sau încărcare intermitentă atunci când este conectat adaptorul AC. Similar, iPhone-ul instalat în Smart Battery Case refuză să încarce acumulatorul intern, folosind sursa de energie auxiliară.

Potrivit Apple, problema a fost localizată la anumite loturi de accesorii Smart Battery Case, fabricate în intervalul octombrie 2019 - ianuarie 2020, ceea ce înseamnă că numărul dispozitivelor defecte ar putea fi semnificativ. Apple nu dezvăluie cifra exactă, dar îndrumă utilizatorii nemulţumiţi spre cel mai apropiat centru de service autorizat pentru înlocuirea gratuită a accesoriului Smart Battery Case cu unul nou.

 




Sursa articolului
© 2018 easy-system.ro . All Rights Reserved.

Caută