SUA va mai oferi o extensie de 14 zile pentru Huawei. Autorităţile negociază o nouă înţelegere

Săptămâna trecută au apărut zvonuri despre o nouă extensie pentru Huawei din partea autorităţilor americane, care să asigure încă 6 luni de colaborare cu companiile din SUA, însă perioada de extensie peste data limită de 17 noiembrie, care a expirat ieri ar putea fi mult mai scurtă momentan. Conform Reuters, Pentagonul va oferi companiei chineze doar două săptămâni în plus, până la începutul lunii noiembrie, timp în care vor avea loc noi negocieri pentru o extensie pentru o durată mai lungă.

Încă de când Huawei a ajuns pe Entity List, compania a putut colabora cu companiile din SUA sub o licenţă limitată, care a fost garantată iniţial pentru 90 de zile şi extinsă în luna august cu încă 90 de zile, pentru un total de şase luni. Această licenţă asigură posibilitatea de a-şi putea duce la bun sfârşit contractele pe care compania le are cu diverse companii americane, acestea putând furniza componente şi software pentru produsele lansate şi licenţiate înainte de data includerii companiei pe Entity List.

În afara acestor extensii, autorităţile americane continuă să lucreze la un program de licenţe individuale pentru companiile americane. Acestea ar trebui să fie acordate pe baza cererilor individuale din partea fiecărei companii. Odată ce o companie americană primeşte licenţă pentru colaborarea cu Huawei, aceasta va putea vinde produse, software şi servicii către Huawei în anumite limite. Condiţia principală pentru a primi acest tip de licenţă ar trebui să fie „protecţia siguranţei naţionale a Statelor Unite”, lucru care ar putea să însemne în special livrarea de produse care sunt disponibile exclusiv din partea companiilor americane. Până în prezent au fost înregistrate peste 200 de cereri din partea companiilor americane, însă licenţele nu au început să fie acordate.

Practic SUA doreşte să ofere către Huawei doar produse pentru care există deja alternative din partea altor companii din alte ţări. Reprezentanţii Huawei nu par să fie foarte îngrijoraţi de lipsa componentelor americane, telefoanele sale şi echipamentele telecom fiind în mare parte bazate pe componente proprietare sau de la parteneri din China şi alte ţări. Inclusiv ARM, producătorul nucleelor care stau la baza procesoarelor HiSilicon Kirin de la Huawei, companie britanică sub tutela SoftBank din Japonia, a declarat că echipamentele sale nu sunt bazate pe tehnologii americane şi că vor continua să livreze cel puţin generaţia curentă a tehnologiei sale, cât şi pe cea care va urma către producătorul chinez.

Anunţul extensiei cu 14 zile ar trebui să fie anunţat în cursul zilei de astăzi de către autorităţile americane, urmând ca la finalul acestei perioade să aflăm dacă va mai exista o extensie mai lungă.

Cea mai mare problemă pe care Huawei o are momentan din cauza acestor restricţii sunt legate mai degrabă de partea software, telefoanele sale fiind dependente de sistemul de operare Android şi serviciile Google până în prezent. Seria Mate 30 a fost prima care a fost lansată fără servicii Google pre-instalate, lucru care a dus la amânarea lansării dispozitivelor din această gamă în afara Chinei. Acestea au ajuns pe câteva pieţe asiatice, iar de curând compania şi-a exprimat interesul şi pentru ţările din Europa.

Din cauza faptului că în vest clienţii se aşteaptă ca telefoanele să ruleze Android „complet”, aplicaţiile Google fiind unele dintre cele mai populare în rândul utilizatorilor, o lansare Mate 30 în Europa ar putea fi foarte limitată, dedicată strict fanilor brandului, care sunt dispuşi să facă compromisuri pentru a avea în buzunar telefonul cu cea mai bună cameră de pe piaţă.

Momentan nici Google şi nici Huawei nu au oferit noi informaţii către public despre o posibilă colaborare în viitor. Desigur, reprezentanţii companiei chineze ar prefera să aibă acces la serviciile şi aplicaţiile Google, aceştia exprimându-şi interesul pentru acestea şi vorbind despre capabilitatea de a le oferi clienţilor foarte repede. De asemenea, nu este tocmai clar dacă SUA va permite celor de la Google să licenţieze sistemul de operare Android cu Google Mobile Services către Huawei. De asemenea, nu este încă tocmai clar dacă Huawei va mai putea primi nici update-uri de software sau de securitate pentru dispozitivele deja lansate care deţin o licenţă Google în cazul în care nu va mai primi o extensie după 1 decembrie.

De altfel, această situaţie ar putea afecta foarte mult în special o parte dintre operatorii telecom din zonele rurale ale Statelor Unite ale Americii. Aceste reţele sunt realizate folosind echipamente Huawei, acestea fiind mai ieftine şi mai performante decât cele ale concurenţei. Astfel, imposibilitatea de a colabora cu Huawei în viitor ar putea duce la costuri foarte mari de înlocuire a echipamentelor cu cele ale altor branduri, întrucât acestea ar putea fi blocate de la mentenanţă şi suport software.

De curând am avut ocazia şi noi să punem mâna pe un Huawei Mate 30 Pro, iar primele impresii le puteţi citi în articolul dedicat.

Citeşte şi: Huawei livrează mai multe produse smartphone într-o zi obişnuită, decât Sony într-un trimestru întreg

Citeşte şi: Marea Britanie ar putea aproba utilizarea de echipamente Huawei 5G foarte curând

 




Sursa articolului

pfaX

Este un programul de facturare online iţi permite să emiţi facturi fiscale, proforme, chitanţe şi alte documente de plată în numai câteva secunde.

© 2018 easy-system.ro . All Rights Reserved.

Caută